
Peştera Ialomiţei
Peştera cea mai cunoscută din Masivul Bucegi, dar şi cea mai importantă, este Peştera Ialomiţei sau Peştera Regilor. Importanţa ei îşi are rădăcinile în izvoarele istorice, arheologice, mitologice, geografice ale Antichităţii.
Se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 1228 m, din care 480 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și săli. Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli.

Mânăstirea Peștera Ialomiței
Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum. Prima sală a peșterii poartă numele de Mihnea Vodă, având următoarele dimensiuni: lungimea de 115 m, lățimea de 15 m și înălțimea de 10-25 m. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peșterii. Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă și se varsă mult mai jos, în Ialomița

Parcul Natural Bucegi
Parcul Natural Bucegi este unitate cu personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva şi este unul dintre cele 27 de parcuri naturale şi naţionale din Romania. Parcul Natural Bucegi este situat în partea estică a Carpaților Meridionali şi cuprinde întreg Masivul Bucegi desfășurat sub forma unei potcoave cu deschidere sudică şi delimitat de abrupturi ce depășesc frecvent 1000 m. Parcul Natural Bucegi are o suprafața de 32 497 ha desfășurată pe teritoriul administrativ a 3 județe : Dâmbovița , Prahova , Braşov. Jumătate din aceasta suprafața este cuprinsa pe teritoriul județului Dâmbovița iar cealaltă jumătate este împărțita aproximativ egal între județele Prahova şi Brașov.

Lacul Bolboci
Supranumit pe buna dreptate si “Marea din Bucegi“, Lacul Bolboci se numara printre cele mai spectaculoase atractii naturale din intreaga zona a Muntilor Bucegi. Aceasta intindere de apa, inconjurata de peisaje pitoresti, dominate de masive muntoase, foarte bine impadurite, s-a format in spatele unui baraj situat la cea mai mare altitudine din tara, 1438 metri. Amplasata chiar in inima muntilor, aceasta intindere de apa incanta ochii turistilor, reprezentand un loc deosebit, un spatiu in care frumusetea si puritatea naturii nu au fost deloc stirbite de influenta umana.

Vârful Omu
Vârful Omu din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv. Pe Vârful Omu se află Cabana Omu, precum și Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.

Cheile Tătarului
Rezervaţia Naturală Cheile Tătarului face parte din Parcul Natural Bucegi desfăşurându-se între Lacul Bolboci şi Platoul Padina, în bazinul superior al râului Ialomiţa.
Cea mai spectaculoasă parte a rezervaţiei sunt Cheile Tătarului, care, deşi nu depăşesc un kilometru lungime, impresionează prin numeroasele abrupturi, stâncării şi văi înguste. În această splendidă regiune carstică veţi descoperi şi Peştera Ursului respectiv, Peştera Mică.

Canionul Valea Horoabei
Canionul Horoabei este un traseu de aventură, de tip canion care se găsește în Munții Bucegi în apropiere de zona turistică Padina. Este un traseu accesibil tuturor, nu foarte tehnic, spectaculos și sălbatic.
Nefiind un traseu turistic marcat este bine să nu vă aventurați decât dacă v-ați documentat în prealabil sau dacă sunteți însoțit de un ghid montan sau salvamontist.